Compania Kingdom Design

Cine suntem?

Kingdom Design este o companie independentă din Timișoara, fondată de Corina şi Valentin Dedu în mai 2012.

valentin-dedu

Valentin Dedu: După o experiență de 9 ani în Design şi Servicii Web, timp în care am lucrat ca freelancer sau ca lider al departamentului media într-o organizație creștină, am decis că este timpul să merg pe propriul meu drum şi să îmi deschid propria firmă de servicii care are legătură cu lumea virtuală: web design, print design, web hosting, SEO, marketing online, social media.

Sunt creștin, sunt licențiat în teologie, am un master în comunicare şi unul în filozofie, de aceea aceste lucruri determină modul meu de a fi şi de a lucra. Sunt modelat de valorile creștine şi le promovez în tot ceea ce fac. Îmi place să comunic creativ şi inteligent, adaptat publicului căruia mă adresez şi să mă supun şi să surprind prin logică şi raționament.

Kingdom Design, după cum spune şi numele (Designul Împărăției lui Dumnezeu sau Planul Împărăției lui Dumnezeu), este un concept din Noul Testament, este modul prin care doresc să promovez o nouă mentalitate, aceea a onestității, a diversității, a deschiderii, a incluziunii.

corina-dedu

Corina Dedu: Sunt Psiholog și deținătorul Magazinului Online Bijuterii-Arta. Am publicat mai multe articole în reviste creștine contemporane pe subiecte care îmbină valorile creștine și viața practică.De mic copil mi-au plăcut lucrurile confecționate manual.

În 2010 am transferat această pasiune în confecționarea de bijuterii și a altor obiecte de artă și ornamentare. Am început cu bijuterii handmade confecționate din fimo şi gablonţuri şi alte materiale accesibile, însă în timp am intrat în contact cu bijuteriile cu perle şi pietre semiprețioase.

Cine se întâlneşte cu bijuteriile cu perle rămâne îndrăgostit pentru totdeauna de ele. Farmecul, eleganța, strălucirea şi nota aristocratică m-au atras şi m-au determinat să mă dezvolt în acest domeniu.

În 2011, am deschis magazinul online de bijuterii www.bijuterii-arta.com şi am testat oportunitatea unui astfel de demers pentru noi pe piaţa online din România.


Ce facem?

Site-ul www.bijuterii-arta.com – Magazin online de bijuterii cu perle şi pietre semiprețioase. Conține bijuterii pentru mirese şi posibilitatea de a-ţi comanda bijuterii care să fie create unicat, special pentru tine sau cea dragă ţie.

Editura Kingdom Design – O editură creștină care îşi propune să promoveze resurse creștine de calitate pentru creștinii şi bisericile din România. Un alt vis al nostru este să îi motivăm şi să îi ajutăm pe cei care doresc să scrie să o facă cât se poate de bine.

Graphic Design sau designul pentru print – Ne place să desenăm, să ne jucăm şi să facem lucrurile aproape perfect. Dacă ai nevoie de un logo sau o copertă de carte, sau un afisş sau o broşură sau o copertă de carte poţi apela cu încredere la noi.

Web design –  Internetul a adus multe inovații care au schimbat definitiv viaţa noastră. În 2004 când am făcut prima creație de webdesign, primul web site, nici măcar nu am avut acces la Internet. Făceam manual editarea codului HTML  în Dreamweaver şi Frontpage, iar grafica în Photoshop şi Fireworks. De atunci au trecut anii şi a trebuit să ne adaptăm noilor tehnologii: limbajele de programare, bazele de date care au dus la naşterea primelor CMS-uri. Acum pot să spun că le cunosc suficient de bine ca să dezvolt aproape orice proiect de web design de care un client are nevoie. În mediul de afaceri actual este imposibil să îţi desfășori activitatea fără să ai nevoie de prezentare pe Internet.

Web hosting – Orice site de pe internet este găzduit undeva. Este evident că nu trebuie să îţi faci propriul server ca să îţi pui un site pe el. E ca şi cum ar trebui să îţi cumperi un camion pentru că ai de cărat câteva roabe de nisip. Pentru web hosting există firme specializate care îţi garantează prezenţa online la prețuri foarte bune. Kingdom Design este reseller de webhosting de la cele mai mari şi bune companii din lume. Ai garantat un up-time de 99% şi o viteză excelentă la şite-ul tău, iar ca spaţiu pe server nu ai nicio limită.

SEO – Serviciile de optimizare pentru motoarele (SEO) de căutare au devenit din ce în ce mai importante cu cât concurența pe Google este mai mare. Fără SEO este ca şi cum ţi-ai făcut un hotel în vârf de munte şi vrei să fie vizitată de turiști. Dar cum să te găsească turişii dacă nu ştiu adresa ta. Prin publicitate şi late metode de marketing. SEO face exact acelaşi lucru, coboară website-ul tău de pe vârf de munte în mijlocul oraşului. Ceea ce este şi mai eficient în SEO este că vizitatorii site-ului tău vor fi exact publicul tău țintă, în comparație cu publicitatea care este împrăștiată la oricine se poate.

Suntem încă la început, însă vă garantăm toată disponibilitatea noastră de a face lucrurile cât se poate de bine. Valorile noastre creştine ne obligă să facem totul, „din toată inima, ca pentru Dumnezeu”, adică cu excelenţă, dedicare şi profesionalism.

DATE FIRMĂ

Societate:SC KINGDOM DESIGN SRL

Cod fiscal: 30048795

Capitalul Social: 200 lei

Registrul Comerțului: J35/880/2012.

Sediu Social: Sânmihaiu Român, Nr. 227/C, Jud. Timis

Adresa de corespondenţă: Str. Bucovinei nr. 40, Timişora

Cod CAEN:  4791- comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet.

Program asistenţă şi suport: luni – vineri: 09-18

Persoana contact: Valentin Dedu – departament relatii clienti.

Telefon:  0723762411 – Vodafone

E-mail: kingdomdesigntm@gmail.com

Online – permanent.